Waze face un pas important în ecosistemul Google, prin integrarea reclamelor Waze Ads în Performance Max. Noua funcționalitate permite brandurilor să apară ca promoted places direct pe hartă, folosind automatizarea și optimizarea oferite de Google Ads.
Integrarea este disponibilă momentan doar în anumite piețe, precum Statele Unite, urmând să fie extinsă global în perioada următoare. Conform informațiilor oficiale, lansarea la nivel global este estimată pentru 2026, ceea ce deschide noi perspective pentru promovarea locală, inclusiv în România.

De ce este acest update important pentru promovarea locală?

Utilizatorii Waze se află deja într-un context de deplasare activă, ceea ce înseamnă intenție ridicată. Integrarea cu Performance Max permite Google să:

  • afișeze locațiile relevante exact în momentul deciziei
  • optimizeze automat bugetele în funcție de performanța offline
  • coreleze datele de navigare cu vizitele reale în locații

Pentru branduri, acest lucru se traduce printr-o promovare mai eficientă și mai bine conectată cu rezultatele din offline.

Ce presupune integrarea Waze Ads în Performance Max?

Prin această integrare, Waze Ads devin parte dintr-o strategie unificată Google Ads, fără a mai fi necesare setări sau campanii separate. Brandurile cu locații fizice pot apărea direct pe harta Waze atunci când utilizatorii se află în trafic, în apropierea punctelor lor de interes.

Reclamele sunt livrate automat, folosind:

  • datele din Google Business Profile
  • semnalele de locație și intenție ale utilizatorilor
  • algoritmii de optimizare Performance Max

Astfel, Waze Ads nu mai funcționează izolat, ci contribuie direct la obiective precum navigările către locații și vizitele fizice.

Când va fi disponibilă integrarea Waze Ads în România?

În acest moment, integrarea Waze Ads cu Performance Max nu este disponibilă în România. Google testează funcționalitatea în piețe selectate, înainte de lansarea globală.

Totuși, direcția este clară: Google își consolidează tot mai mult zona de local advertising, iar Waze devine un canal-cheie pentru atragerea utilizatorilor aflați în trafic. Business-urile locale și agențiile de marketing pot începe deja să se pregătească, prin:

  • optimizarea Google Business Profile
  • structurarea corectă a locațiilor în Google Ads
  • focus pe conversii offline și Store Visits

Ce urmează?

Integrarea Waze Ads în Performance Max confirmă tendința Google de a muta promovarea locală spre:

  • automatizare
  • date de intenție în timp real
  • măsurarea impactului online → offline

Odată cu lansarea globală, această funcționalitate va deveni un instrument extrem de valoros pentru brandurile cu locații fizice, în special în industrii precum retail, HoReCa, auto sau servicii locale.

Consideri informatia utila si pentru altii? Share it with a friend!
Let's be awesome
together!
Start a conversation with us