De ce trebuie să privești SEO diferit în 2025?
De ani de zile, SEO a fost coloana vertebrală a vizibilității organice în online. Antreprenorii care au investit în optimizarea pentru motoarele de căutare au câștigat trafic organic, clienți și vânzări. Însă, în 2025, peisajul digital a evoluat, consumatorii au migrat cu căutările în AI (ChatGPT, Gemini, Copilot, Perplexity), noi surse de informare, dar și cumpărare. Acestea schimbă modul în care oamenii caută informații și, implicit, modul în care brandurile trebuie să fie prezente online.
În 2025, căutările AI cresc exploziv: ChatGPT atinge 180M utilizatori activi lunar, >1 miliard de interacțiuni zilnice, air Gemini are 400–450M utilizatori activi lunar, sute de milioane de interogări. Astfel, antreprenorii care nu optimizează pentru AI pierd accesul la sute de milioane de potențiali clienți care caută informații direct prin AI, nu prin Google.
Aici intervine GEO (Generative Engine Optimization), o nouă disciplină care nu înlocuiește SEO, ci o completează. SEO rămâne baza, iar GEO este stratul avansat care îți permite să apari și în răspunsurile generate de AI. Practic, ele merg mână-n mână și te ajută să le ai pe amândouă în strategia ta de marketing.
Mai mult, pentru ca afacerea ta să fie luată în considerare de ChatGPT, Gemini sau alte modele de inteligență artificială cu capacități de navigare, hai să vedem de unde își extrag acestea informațiile.
- Date antrenate (până în 2023–2024)
Modelele AI sunt instruite pe volume mari de date existente. În această fază, doar site-urile cu o vizibilitate organică ridicată, o reputație solidă și o menționare frecventă au șanse reale de a fi incluse implicit în baza de cunoștințe a AI-ului. Calitatea și autoritatea conținutului influențează direct această expunere.
- Date live (navigare activă cu GPT-4 Turbo, Gemini)
Versiunile avansate ale AI utilizează motoare de căutare (precum Bing sau Google) pentru a accesa date în timp real. Informație validată indirect chiar de OpenAI via Reddit. Acest proces funcționează exclusiv pentru paginile publice, indexate corespunzător de motoarele de căutare și fără bariere de acces (cum ar fi autentificarea obligatorie sau paywall-urile).
Prin urmare, nu neglija SEO în fuga după GEO.


SEO + GEO = vizibilitate completă
- SEO te ajută să apari în rezultatele clasice Google în mod organic, sustenabil, cu trafic constant.
- GEO te face vizibil în răspunsurile AI, acolo unde utilizatorii primesc soluții directe, fără să mai dea click pe 10 link-uri.
Doar împreună asigură vizibilitatea totală. Dacă neglijezi SEO, pierzi autoritatea în Google. Dacă ignori GEO, pierzi expunerea în AI, unde din ce în ce mai mulți utilizatori își încep căutările și finalizează cu o achiziție la recomandarea AI.
Cum rămâi relevant? Combini strategiile!


Păstrează bunele practici SEO: optimizare on-page, conținut valoros, link building de calitate.
- Creează conținut clar, util și relevant. Asigură-te că fiecare pagină oferă valoare reală utilizatorilor și răspunde la întrebări specifice.
- Folosește subtitluri (H2, H3) pentru structură logică. O structură bine definită ajută atât motoarele de căutare, cât și AI-ul să înțeleagă ierarhia și relevanța informațiilor.
- Configurează corect robots.txt și sitemap.xml. Aceste fișiere esențiale ghidează crawlerele, indicându-le ce pagini pot indexa și care este structura site-ului.
- Înregistrează site-ul în Google Search Console și Bing Webmaster Tools. Aceste unelte gratuite permit monitorizarea performanței, depistarea erorilor de indexare și trimiterea sitemap-ului.
- Adaugă date structurate (schema.org). Marcajele schema.org ajută AI-ul și motoarele de căutare să înțeleagă contextul și tipul conținutului (de exemplu, un produs, un serviciu, un articol).
Adaptează conținutul pentru AI. Modelele AI sunt create pentru a răspunde la întrebări, iar conținutul tău ar trebui să le faciliteze acest lucru.
- Construiește pagini FAQ bine organizate. O secțiune dedicată întrebărilor frecvente, cu răspunsuri concise, este ideală.
- Formulează întrebări relevante și răspunsuri concise. Gândește-te la întrebările pe care le-ar pune clienții tăi și oferă răspunsuri directe.
- Include expresii uzuale căutate de utilizatori. Folosește un limbaj natural, similar celui pe care utilizatorii îl folosesc în căutările lor.
Actualizează constant pentru că AI favorizează informația recentă și sursele credibile.
Devino autoritate în nișa ta prin crearea de conținut orientat pe întrebările reale ale clienților tăi, dar și apariții de PR. Dacă pentru SEO, te interesează să ai cât mai multe back-link-uri relevante, cu autoritate mare, pentru GEO contează mai mult informația. Trebuie să fie valoroasă, să abordeze teme noi sau din alte puncte de vedere.
- Publică articole pe site-uri cu autoritate, articolele de tip guest posting pe bloguri relevante sau publicații online îți aduc backlink-uri valoroase.
- Creează profiluri de afaceri pe platforme relevante precum Google Business Profile, LinkedIn care sunt esențiale pentru vizibilitatea locală și profesională.
- Participă activ în comunități de nișă. Implică-te în forumuri precum Reddit, grupuri online unde poți partaja expertiza și link-uri către conținutul tău relevant.
Pune-ți în valoare resursele utile ale afacerii.
- Creează pagini dedicate pentru instrumente utile. Dacă ai un calculator online, un generator sau o simulare, asigură-te că este ușor de găsit și utilizat.
- Adaugă exemple și instrucțiuni clare. Pentru orice instrument sau concept tehnic, oferă explicații detaliate și practice.
- Promovează paginile în comunități relevante.
Extinde-ți prezența online prin listarea site-ului în directoare și agregatoare.
Înscrie site-ul în directoare locale și internaționale. Chiar dacă impactul direct asupra SEO a scăzut, acestea pot genera trafic de referință și pot contribui la autoritatea site-ului.
Publică articole pe Medium, Substack, LinkedIn Articles. Aceste platforme îți permit să ajungi la o audiență mai largă și să generezi backlink-uri către site-ul tău.
Nu uita de aspectele tehnice! Cele mai frecvente cauze ale scăderii ranking-ului în 2025 sunt:
- Redirecturi și canonicalizări greșite.
- UX slab (pop-up-uri agresive, reclame intruzive, viteza scăzută a site-ului).
- Structure data lipsă sau implementate greșit, ceea ce afectează modul în care AI și Google înțeleg conținutul tău.
Asigură-te că site-ul tău funcționează impecabil din punct de vedere tehnic.
De ce să le combini pe amândouă?
- AI nu citește doar keyword-uri, ci înțelege contextul. Conținutul tău trebuie să fie mai inteligent și mai bine structurat.
- Clienții caută soluții rapide. Dacă nu ești acolo unde AI dă răspunsul, concurența ta va fi.
- Rezultatele AI generează lead-uri calificate. Vizitatorii care ajung la tine prin aceste răspunsuri sunt deja aproape de decizia de cumpărare.
Beneficiul direct este că ai mai mult trafic relevant, mai multe conversii, fără să dublezi bugetul de marketing.
Cum începi acum?
- Fă un audit SEO + GEO și vezi ce potențial are site-ul tău ca AI să preia informații.
- Rescrie conținutul pentru a răspunde direct la întrebările publicului tău. Fă un topic research și construiește materiale care să răspundă exact întrebărilor lor.
- Hai la o discuție cu noi!
SEO nu a murit, a evoluat. Ca să rămâi relevant în AI, trebuie să joci pe ambele fronturi cu SEO clasic și GEO inteligent.
Vrei ca afacerea ta să fie recomandată de AI și să urce în clasamentele Google? Contactează-ne și hai să construim împreună strategia care îți aduce vânzările pe care le cauți.





